2 mai – Ziua Naţională a Tineretului

Mulţumiri speciale Casei de Cultura a Municipiului Oradea. A fost un început bun, ce vrem să se continue!

Seara de poezie a fost ce-a mai reusită, din perspectiva mea. Ca o “mostra”, pentru a vă aţâţa:

– Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
– Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
– Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult.

Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
– Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi?
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
– Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.

Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.

– Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
– Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătosii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Daca n-am vinul să-mi dea curaj?”

Marin Sorescu

Autor: Ana-Maria Udrea

Advertisements

2 Mai – Ziua Nationala a Tineretului


Concert Emeric Imre în Oradea

Dragii noştri, mai mulţi sau mai puţini,

dar care aţi auzit de intenţiile noastre sau aţi participat deja la evenimentele noastre, va propunem acum un eveniment foarte deosebit şi drag inimii noastre – artistul Emeric Imre, din iniţiativa proprie va concerta azi, 6 aprilie, la Restaurantul Bihoreana, de pe Republicii.

Concertul va fi de la 19.00 până către 20.30.

Nu căutăm să fie oameni mulţi, ci să fie oameni care iubesc muzica folk românească sau care îl apreciază pe dragul nostru Imi (adică Emeric Imre).

Vă aşteptăm cu inima deshisă şi chitara acordată!

Mulţumim pentru deschidere şi sprijin în activităţile noastre şi Casei de Cultură a Municipiului Oradea.

 

Ana-Maria Udrea


Seara de Fabule @ Cenaclu Nocturn

Salutare prieteni,

Vineri, 25 martie ne vom întâlni în acelaşi local Music Cafe la seara fabulelor. Ne vedem începând cu ora 18.30.

Adresa: str. Primăriei, colţ cu Simion Bărnuţiu.

“Un şoarece de la ţară îşi vizita, într-o zi, amicul de la oraş care se lăuda mereu că are de toate.
Tocmai când înfulecau mai bine, intră stăpânul casei. Şoriceii s-au ascuns repede.
– Asta e viaţa ta fără de griji? zise şoricelul de la ţară.
Acasă nu am bunătăţi, dar nu trebuie să mă ascund de nimeni!
Morala?
Pentru linişte trebuie să renunţi la ceva.”


Planuri… realizabile

UPDATE:

Activităţile vor fi reprogramate pentru date ulterioare, pentru că suntem în mici reorganizări, care cu siguranţă sunt de bun augur!

 

ce vrem să se şi concretizeze cu aportul vostru, dragi orădeni.

1. Continuarea Serilor de poezie – unde aşteptăm cât mai mulţi participanţi şi propuneri de teme pentru poeziile lecturate

Data de desfăşurare: 25 martie (urmăriţi pagina: http://www.facebook.com/Cenaclu.Nocturn)

2. Demararea Serilor de societate – unde se vor întâmpla jocuri de societate: şah, remy, monopoly, catan – fiecare ce are, aia să aducă şi e musai să-i şi găsim  1-2 tovarăşi de joacă

Data de desfăşurare: 1 aprilie

3. Demararea Clubului Handmade – unde cei pasionaţi de lucru manual, de obiecte decorative, cu scop util, poate să-şi aducă trusa cu materiale şi să lucreze alături de alţi pasionaţi, în speranţa că va veni inspiraţia…

Data de desfăşurare: 8 aprilie

4. Clubul de carte – unde vom dezbate câte-o carte pe lună, anunţată din timp

Data de desfăşurare: 15 aprilie

De asemenea, Cenaclu Nocturn, are nevoie de sprijinul vostru pentru:

– promovare – la Universitate (afişe) şi pe site-uri de evenimente din Oradea – deci, avem nevoie de om voluntar, care să ştie programe de făcut afişe şi apoi să umble să le lipească sau să le posteze pe site-uri + gândit o siglă

– 1 voluntar pentru a face fotografii, asta înseamnă că vinerea de la 18.30 la 21.00 este omul nostru 😛

– oricine altcineva care vrea să se implice în propunerea de activităţi culturare pentru orădeni

Pentru detalii, informaţii – Ana-Maria Udrea (0752 123 975)


Poezia primăverii

VESTITORII PRIMAVERII
G. Coşbuc

Dintr-alte tari, de soare pline,
Pe unde-ati fost si voi straine,
Veniti, dragi pasari, inapoi
Veniti cu bine!
De frunze si de cantec goi,
Plang codrii cei lipsiti de voi.
In zarea cea de veci albastra
Nu v-a prins dragostea sihastra
De ceea ce-ati lasat? Nu v-a fost dor
De tara voastra?
N-ati plans vazand cum trece-n zbor
Spre miazanoapte nor de nor?
Voi ati cantat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, cand v-ati adus
De noi aminte!

Strainilor voi nu le-ati spus
Ca doine ca a noastre nu-s?
Si-acum veniti cu drag in tara!
Voi revedeti campia iara,
Si cuiburile voastre-n crang!
E vara, vara!
As vrea la suflet sa va strang,
Sa rad de fericit, sa plang!
Cu voi vin florile-n campie
Si noptile cu poezie
Si vanturi line, calde ploi
Si veselie.
Voi toate le luati cu voi
Si iar le-aduceti inapoi!

 


Seară de poezie de amor – a 3-a seară de lectură

Alexandr Puskin – Eu Te-am Iubit

Eu te-am iubit si poate ca iubirea
În suflet înca nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu îti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii cîndva iubita
Asa adînc, asa gingas cum te-am iubit.